la-TarguMures.ro     


Fondat 2012     |                     Site dedicat informarii targumuresenilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie  Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

CJ Mureș acuză existența unor criterii subiective în Master Planul pe Transport în sectorul aerian

Agerpres

 

Președintele Consiliului Județean Mureș, Ciprian Dobre, a acuzat luni, într-o conferință de presă, existența unor "criterii subiective" în Master Planul pentru Transport în sectorul aerian, în care un aeroport cu 1221 de pasageri deserviți anul trecut, cum e cel din Tulcea, a surclasat ca punctaj aeroporturi importante, cum ar fi cele din Cluj-Napoca și Târgu Mureș, situate pe locurile doi și trei la nivel național ca număr de pasageri deserviți. 

"Sperăm că prin strecurarea acestor criterii suplimentare care, spun eu, sunt subiective, să nu asistăm la o amânare sau chiar o blocare a acestui document, care se numește Master Planul pentru Transport al României. Dacă s-ar întâmpla o astfel de blocare, practic s-ar bloca fondurile europene în ceea ce priește proiectele de transport. Cred că acest lucru nu și-l dorește nimeni, însă cred că sunt multe astfel de interpretări subiective, care nu fac bine deloc infrastructurii de transport a României. Vă dau un exemplu ilustrativ, dar în egală măsură ilar, rău-voitor: ordinea de prioritizare a investițiilor din aeroporturile din România, care în Master Plan sunt cuprinse 15., Aeroportul Transilvania Târgu Mureș, care într-o astfel de strategie de implementare este pe poziția 13, care este primul aeroport ca prioritate a României? Aeroportul Tulcea, care în 2014 a deservit 1221 de pasageri, adică mai puțin decât a deservit aerodromul din Târgu Mureș", a spus Dobre. 

Potrivit acestuia, prioritatea numărul doi a României în materie de aeroporturi este cel din Craiova, care în 2014 a deservit 139.000 de pasageri, iar pe poziția a treia ca punctaj este Aeroportul Baia Mare, care "pe acest podium al intereselor României, în 2014 a deservit 21.000 de pasageri".

"Deci cu 'mândrie' putem spune că Aeroportul Cluj-Napoca, dar și al treilea aeroport ca număr de pasageri deserviți, Aeroportul Transilvania, se află pe a doua prioritate... de la coadă a Ministerului Transporturilor. Adică suntem prioritatea numărul 13 din 14 posibile. Adică un aeroport care în 2014 a deservit 343.448 de pasageri, adică jumătatea populației județului Mureș, suntem pe locul 13 ca prioritate, după Tulcea, Craiova și Baia Mare. Iată, totuși, probleme mari mai ales în ce privește transportul aerian în acest Master Plan, care estimează că Aeroportul Târgu Mureș, în 2015, va avea 375.000 de pasageri deserviți (plus 30.000 de pasageri) dar estimează că în 2020 vom avea 302.000 (...) Oricum, nu ne propunem să concurăm nici cu Tulcea, cu cei 1221 de pasageri, nici cu Craiova, nici cu Baia Mare", a susținut președintele CJ Mureș. 

Acesta a spus că nu vrea să facă speculații, dar TAROM a anulat cursele București -Târgu Mureș și că "probabil cei care au făcut master planul știu mai multe decât noi, de ce ne scade nouă numărul de pasageri".

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.


laAnunt.ro    |     eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro     |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro     |     la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro     |     la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro     |     la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro     |     la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro     |     la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro     |     la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro     |     la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2015