la-TarguMures.ro     


Fondat 2012     |                     Site dedicat informarii targumuresenilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie  Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

Lichiul sau hanklich-ul și pasca, obligatorii pe masa de Paște a mureșenilor

Agerpres

 

Printre bucatele tradiționale care nu lipsesc niciodată de pe masa de Paște a locuitorilor din județul Mureș se regăsesc lichiul sau hanklich-ul, după denumirea săsească, precum și pasca, ambele făcute pe vatră, în cuptor cu lemne, cu o zi înainte de Învierea Domnului.

În satul Senereuș, sașii obișnuiau să pregătească de Paști o specialitate culinară numită hanklich sau lichiu, iar după emigrarea acestora în Germania, pe la mijlocul anilor '80, rețetele au fost preluate de gospodinele din sat.

Una dintre specialistele în făcut hanklich sau lichiu este o fostă educatoare din sat, ieșită la pensie, Lucreția Dudaș, care spune că rețeta este foarte ușoară, iar rezultatul este extrem de gustos.

'Pentru început se ia o cantitate de făină, după câte lichie dorește gospodina să facă, se adaugă lapte cald, drojdie, ou și câteva linguri de zahăr și se face o plămădeală, care se lasă la dospit. Apoi frământăm aluatul și adăugăm unt, margarină, ulei, gălbenuș de ou și sare, care iar se frământă bine și lasă la dospit. Se aprinde cuptorul și după ce aluatul e dospit, se iau bucăți din acesta, se întind cu sucitorul pe planșetă, apoi se ung cu smântână, brânză dulce de vacă și gălbenuș de ou și se pun pe vatra cuptorului. După ce s-a copt, se scoate din cuptor și se presară peste lichiu zahăr vanilat și scorțișoară', a detaliat Lucreția Dudaș.

În comuna Sântana de Mureș, gospodinele pregătesc înainte de Paști câte o pască, iar localnicii susțin că cea mai bună pască din comună este pregătită de Maria Iușanu.

'Se frământă făina cu drojdia laolaltă și pe urmă se lasă la dospit o oră-două, cât îi trebuie și pâinii să dospească. Apoi se frământă brânza, brânză de burduf sau din caș, se macină, se frământă, se strică 10-15 ouă, depinde câtă pască faci, pe urmă se întinde aluatul, se pune brânza, și se adună laolaltă. Apoi se bat 3-4 ouă cu spumă laolaltă și se unge ca să le dea o culoare galbenă și frumoasă. Se bagă în cuptor, se lasă până se coace, se scoate, se mătură cu o pană la vatră, deasupra se pune apoi un prosop ud ca să se înmoaie și să fie bună', a spus Maria Iușanu.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.


laAnunt.ro    |     eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro     |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro     |     la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro     |     la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro     |     la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro     |     la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro     |     la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro     |     la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro     |     la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2015