la-TarguMures.ro     


Fondat 2012     |                     Site dedicat informarii targumuresenilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie  Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

Concurs de pilotat baloane la Câmpul Cetății

Agerpres

 

Un concurs de pilotat baloane cu aer cald, la care participă 22 de competitori din șase țări, este organizat duminică la cea de-a IX-a ediție a Paradei baloanelor, care se desfășoară în satul Câmpul Cetății, comuna Eremitu.

"Împreună cu asociația locală de aici, din Eremitu, punem mână de la mână ca să organizăm, în fiecare an, festivalul de zbor cu baloane cu aer cald. Nu am ratat nicio ediție până în prezent. Mai mult, de la prima ediție am fost ales de colegii organizatori să mă ocup de partea de zbor. (...) La ediția din acest an am introdus un fel de mic concurs, se numește "Vânătoarea de vulpi" — în cazul meu, au spus colegii că nu pot să spună despre mine că sunt vulpe, pentru că semăn mai mult cu un urs, și atunci o să-i spunem vânătoarea de urși. Deci, ursul decolează primul și celelalte baloane îl urmează la un anumit interval prestabilit. Scopul este să ajungă cât mai aproape de locul unde aterizează balonul urmărit și asta am făcut noi în dimineața asta. Zborul nostru a durat în jur de o oră și am parcurs cam 5-6 kilometri. Numai doi colegi au fost la o distanță suficient de apropiată ca să-i luăm în calcul pentru un eventual clasament. Amândoi sunt piloți din Ungaria, cu foarte multă experiență, m-am mai întâlnit cu ei la tot felul de competiții, inclusiv la campionate mondiale și europene", a declarat pentru AGERPRES Dan Chiriac, pilot al Aeroclubului României, co-organizator al manifestării. 

Pilotul a arătat că acest festival înseamnă atât o modalitate de a face cunoscut publicului acest sport, cât și un prilej de reunire a celor care împărtășesc această pasiune.

"Iată că suntem aici colegi din Ungaria, Polonia, Ucraina și România. În felul acesta ne împărtășim unii altora experiențele, întâmplările, ne cunoaștem, ne împrietenim și e o atmosferă foarte, foarte frumoasă (...) Sunt din ce în ce mai mulți oameni care știu despre ce e vorba, s-a promovat și zona asta ca destinație, sunt mulți oameni care își leagă vizita de aici de perioada în care se desfășoară evenimentul. Forța economică în țară nu ne ajută foarte tare să dezvoltăm mai mult activitatea, pentru că acesta este un sport relativ scump", a susținut Dan Chiriac. 

El a explicat că, în afara faptului că peisajul din zona Câmpului Cetății, situat în apropiere de Sovata, este foarte frumos, există un microclimat local care facilitează zborul baloanelor cu aer cald, astfel încât zona de zbor este destul de mare.

"De exemplu, în fiecare dimineață baloanele zboară din locul acesta către ieșirea din vale, către Eremitu. Seara se poate decola și se poate zbura către deal (în direcția opusă — n.r.). Cam cu o jumătate de oră înainte de apusul soarelui, curentul se întoarce iarăși pe vale și uneori se poate veni chiar înapoi, în același loc de unde ai decolat. Astăzi zborul meu a durat în jur de o oră", a spus Dan Chiriac.

Deși vineri au fost programate primele zboruri, acestea nu s-au putut efectua din cauza ploii, însă sâmbătă și duminică vremea a fost superbă și au fost șase sesiuni de zbor.

Un alt co-organizator al Paradei baloanelor cu aer cald, Peto Andrei, a arătat că la a IX-a ediție participă baloane din șase țări — Ucraina, Moldova, Ungaria, Polonia, Slovacia și România — și că an de an pasionații de ballooning vin la Câmpul Cetății și pentru peisajul deosebit. 

"În primul rând, satul este situat într-o zonă mirifică, foarte frumoasă, la nord de Sovata și la est de Târgu Mureș, la 50 de km. Zona este într-o vale, Valea Nirajului. Satul are o populație destul de mică, oameni foarte primitori, foarte calzi, cu spirit de inițiativă. Cam asta este zona noastră pe care o iubim și încercăm să o facem și mai frumoasă prin acest festival. Dacă vorbim despre condițiile meteo, ele nu sunt atât de prielnice pentru zborul cu balonul datorită faptului că suntem între munți, dar, cu voia lui Dumnezeu, și anul acesta avem zile foarte bune pentru zbor, când nu avem vânt, când este acalmie, când nu sunt condiții meteo deosebite care să împiedice practic zborul", a spus Peto Andrei, care este pilot de profesie.

Peto Andrei a adăugat că ideea acestui festival s-a născut în timpul unei discuții între prieteni, la care a participat și Kovacs Levente, un alt co-organizator al manifestării. 

"El (Kovacs Levente — n.r.) a început să povestească despre baloane și ne-a venit ideea să și realizăm acest proiect. Într-o discuție amicală, el mi-a pus niște întrebări, eu i-am răspuns și a zis 'ce-ar fi să începem cu o ediție a paradei baloanelor cu aer cald la Câmpul Cetății?' Am încercat și de nouă ani tot facem. Nu sunt un împătimit al zborului cu balonul cu aer cald, ci sunt pilot de profesie și el, știind că sunt pilot, a spus 'hai să facem ceva cu baloane', că nu poți cu avioane aici. Am tangență cu zborul, mai puțin cu baloanele", a spus Peto.

Acesta a precizat că organizarea unei astfel de manifestări este extrem de dificilă, deoarece cerințele sunt tot mai mari.

"Terenul (de decolare — n.r.) este destul de mic, noi trebuie să ne adaptăm la condițiile pe care le avem și mai mult de 20 de baloane este cam greu să aducem la o ediție. Terenul are în jur de 4-5 hectare, deci de aici pot decola cam 20-22 de baloane în același timp', a precizat pilotul. 

Parada baloanelor cu aer cald de la Câmpul Cetății atrage an de an tot mai mulți turiști, astfel încât la ediția din acest an toate locurile pentru doritorii de plimbări cu balonul au fost rezervate din timp, listele fiind închise cu câteva zile înaintea manifestării.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, abonează-te gratuit la Newsletter trimițând site-ul de care ești interesat(ă) și adresa ta de e-mail la office@la-romania.ro.


laAnunt.ro    |     eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro     |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro     |     la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro     |     la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro     |     la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro     |     la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro     |     la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro     |     la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro     |     la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2014