la-TarguMures.ro     


Fondat 2012     |                     Site dedicat informarii targumuresenilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie  Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

Șase situri necesită descărcare de sarcină arheologică pe traseul centurii ocolitoare a Târgu Mureșului

Agerpres

 

Muzeul Județean Mureș a identificat pe traseul șoselei ocolitoare a municipiului Târgu Mureș șase situri care necesită descărcare de sarcină arheologică. Aceasta, însă, nu poate avea loc până când antreprenorul nu semnează cu Consiliul Județean Mureș un contract, necesar obținerii unui aviz din partea Ministerului Culturii.

'Muzeul Județean Mureș a apreciat că există șase situri pentru care este nevoie de descărcare de sarcină arheologică pe acest traiect, CJ Mureș a și făcut draftul de contract pe care l-a înaintat antreprenorului general, COPISA, (COPISA CONSTRUCTORA PIRENAICA SA Spania, n.r.) care a câștigat licitația, iar descărcarea pe cele șase situri costă 720.000 lei. CJ Mureș încă nu a primit înapoi contractul semnat de către constructor. Pe cale de consecință fac acest apel ca cel târziu până în 23 martie să se semneze contractul de 720.000 de lei, pentru că, lunar, la Ministerul Culturii este o ședință — și luna aceasta este în data de 24 martie — la care se poate introduce această cerere și obține avizul Ministerului Culturii pentru descărcare de sarcină arheologică. Nu semnează COPISA, intrăm în încă o întârziere de 30 de zile', a spus președintele Consiliului Județea (CJ) Mureș, Ciprian Dobre.

Acesta a spus că pe același tronson, de 11,6 kilometri, care va lega E60 din comuna Corunca cu DN 15 — comuna Ernei, mai sunt câteva probleme de lămurit, întrucât pe fișa de expropriere ar fi apărut imobile noi pentru care nu au fost prevăzute sume, iar CNADNR urmează să facă o adresă de suplimentare a fondurilor.

Ciprian Dobre consideră că șoseaua de centură ar putea fi gata în anul 2016, nu la finele acestui an, așa cum se afirma la inaugurarea șantierului, din luna octombrie 2014.

În luna octombrie, în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, șeful Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), Narcis Ștefan Neaga, îl informa pe premierul Victor Ponta, la inaugurarea șantierului centurii ocolitoare a municipiului Târgu Mureș de la Livezeni, că lucrarea se va putea face într-un an, nu în doi, așa cum prevede contractul de execuție.

La rândul său, premierul Victor Ponta l-a întrebat pe constructorul spaniol dacă poate să scurteze termenul de execuție cu un an pentru a primi finanțarea mai repede și a primit un răspuns afirmativ.

'Finanțarea o avem sută la sută, dar o avem pe exercițiul (bugetar european — n.r.) vechi, dacă terminați până în 31 decembrie 2015. Avem banii pe POS Transport 2007-2013, dar dacă lucrarea nu se termină trebuie să vi-i dăm pe următorul și mai pierdem timp pe la Comisia Europeană. Interesul nostru e să terminați la timp, să luați banii', a spus Victor Ponta, care a precizat că 'în România durează mai mult procedura decât durează execuția'.

Proiectul centurii ocolitoare a Târgu Mureșului a fost selectat în cadrul TRANS — programul Operațional Sectorial Transport și cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul de Coeziune 2007-2013, are o valoare de 50 milioane de euro, iar pe cei 11,6 kilometri este prevăzută construirea a 5 poduri, un viaduct, două pasaje și 31 de podețe.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.


laAnunt.ro    |     eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro     |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro     |     la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro     |     la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro     |     la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro     |     la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro     |     la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro     |     la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro     |     la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2015